JÜRGEN JANKOFSKY

 

 

Anna Hood

 

 

 

Unu

 

”Ooooh! De necrezut!”

La televizor, o barcă cu refugiați răsturnată în larg. Unul dintre năpăstuiți iese din mare. Poartă pe brațe un copil. Un copil mort. Cu blândețe, întinde trupul copilului pe plajă. Rămas îngenuncheat, refugiatul privește înmărmurit în jur.

Turiști în costume de baie, copii cu înghețată în mână sau cu câte o minge, se apropie să se uite. Nu, nu este un film. Sunt imagini care se dau la știri.

Ana scutură din cap. Cu mâna în fața ochilor, ca un ștergăor de parbriz, încearcă să alunge ceea ce a văzut. Dar imaginile rămân în mintea ei.

Și în mare erau mai mulți refugiați. Și altă barcă s-a scufundat la orizont.

Mai văzuse la știri bărci cu refugiați. Destul de des în ultima vreme. Dar de data asta i s-a părut mult prea mult.

A rămas lipită de ecran. A auzit reporterul care îndemna să ajute pe cei care vor.  Și, instantaneu, și-a amintit de banii din pușculiță primiți de la Bunicu de Sărbători. A alergat în camera ei și a răsturnat zornăind monede pe podea. Apoi a scuturat mai tare și au ieșit și cele câteva bancnote.

”Anna, ce faci, de ce ești agitată?” Mama ieșise din bucătărie.

”Vreau să dau bani pentru refugiați. Se bagă în televizor sau cum?”

”Nu, cum să bagi bani în televizor?! Fii cuminte! Ce ți-a venit?”

”Mamă, unii fac plajă și alții mor. Ție ți se pare că-i bine? Uite, tu nu te uiți?”

 

 

Doi

 

Robin a lovit cu pumnul automatul din care își lua în pauze guma de mestecat.

”Să crăpi tu! Iar te-ai defectat? Mi-ai luat banii și guma nu mi-o dai?”

Trosc, mai aplică o lovitură cutiei îndărătnice.

”De ce nu iese nimic?”

Anna îl privi pe Robin cum se scotocește prin buzunare după alți bani. Dar, înainte de a băga în aparat banii pentru a-și obține guma, a strigat:

"Stai!"

Robin privi guma de mestecat dăruită de Anna. Și, cu răbdare, a ascultat-o vorbind despre ce văzuse ea la televizor. Robin și-a pus bănuții cu care voia să cumpere gumă de mestecat în palma Annei.

Așa a început campania fetiței de a strânge bani pentru refugiați. Dar nu le-a cerut până nu le-a vorbit, așa cum se pricepea ea, despre nevoi, despre mizerie, suferință, dreptate, fapte bune. Însă copiii din clasa ei aveau câte o scuză: unii și-au uitat portofelul, alții nu aveau timp, alții trebuiau să-i întrebe pe părinți și o tot amânau.

 

 

Trei

 

Anna a strâns mai departe banii ei de buzunar. A cerut apoi de la unchi și de la mătuși, veri și verișoare, vecini, chiar și de la profesori sau persoane pe care nici măcar nu le cunoștea. Dacă uita să facă asta, luându-se cu joaca, era suficient să se uite la știri. Alte bărci cu alți refugiați. Și imaginile cu cei care se uitau, în slip, cu câte o înghețată sau o bere în mână, la năpăstuiții debusolați.

 

 

Patru

 

Robin a întrebat-o pe Anna dacă știe că are un nume cunoscut în întreaga lume:

”Acel erou îmbrăcat ca un om obișnuit, înarmat doar cu arc și săgeți, curajos și înțelept, cel care lua de la bogați și dădea celor săraci...”

”Robin Hood?”

”Corect”, confirmă Robin.

 

 

Cinci

 

Anna se gândi puțin după care întrebă:

”Vrei să spui că, dacă cei care au mai mult ar da celor care au mai puțin, nimeni nu ar mai fi nevoit să plece din țara lui?”

”Nu știu”, spuse Robin.

”Oare bieții oamenii nu și-ar mai părăsi patria și ar trece prin atâtea pericole, pe mare, prin deșert, prin munți, prin garduri de sârmă ghimpată?”

”Tu ce crezi?”

”Unde pot învăța să trag cu arcul?”

”Habar nu am,” răspunse Robin.

 

 

Șase

 

Dar începând din acea zi, Robin se miră și, cu mintea lui, o admiră pe Anna cum vine ea la școală. Era clar că voia să atragă atenția și îi reușea. Mai întâi a ieșit în pauze cu un arc. Apoi a venit cu o perucă verde. În altă zi, când s-a uitat la unghiile ei, erau colorate și ele ca peruca. Și-a făcut rost mai apoi de un rucsac verde-verde. Apoi, la mână, au apărut brățărele împletite din ață verde.

Robin, treptat, s-a molipsit și el. N-avea cum altfel. Prea stătea în preajma ei. Așa se face că într-o zi a venit și el la școală cu ceva verde găsit prin casă. Un șiret de la un pantof pe care și l-a legat ștrengărește la gât.

Anna și-a dat seama că Robin era câștigat în echipa ei.

În pauză, Robin se plânge că profesorii i-au spus să nu mai poarte șiret verde a gât, dar el i-a rugat să îl lase. Pentru el, verdele e important. E culoarea lui Robin Hood. A citit un pic pe internet. Anna e impresionată. Mai ales când Robin adăugă:

”Robin Hood nu ar fi putut să obțină nimic, absolut nimic, așa, de unul singur...”

”Am înțeles bine?”

”Păi de ce crezi că mi-am pus șiretul verde la gât?”, zâmbi Robin poznaș.

”Atunici, bun venit în gașca Anna Hood!”

Și un zâmbet larg îi lumină fața fetei în timp ce îi întinde o brățărică de ață verde de la mâna ei.

 

 

Șapte

 

Acasă, Anna intră și ea pe Internet să afle mai multe despre Robin Hood și banda lui. Ei nu acționau din plăcerea de a jefui, ci de a-i ajuta pe cei cu care soarta nu fusese prea miloasă. Oricum nu-i jecmăneau pe bogați de tot ce aveau. Le luau doar acel surplus fără de care aceștia puteau  trăi liniștiți. Robin Hood nu intenționa deloc să-i și-i adauge mai apoi la lista de săraci.

Tot căutând, a găsit un link în care a citit că, pe vremea lui Robin Hood, chiar și după aceea, în Anglia, era o zi în care bogații și săracii participau la jocuri, cântau, recitau, jucau scenete, jonglau. La sfârșitul zilei, bogații dădeau de bună voie bani și premii săracilor. Era cunoscută ca Ziua lui Robin Hood. Și acea zi se sărbătorea în fiecare an pe 1 Mai.

 

 

Opt

 

"Minunat", strigă Robin, "astăzi este 1 Mai, hai să mergem!”

"Dar încotro dorești să mergi?"

”Acolo unde sunt bani, la Bancă!”

Ana se simți trasă de mână. Robin, de altfel ca și ea, când avea o idee bună, nu stătea prea mult pe gânduri. Îi plăcea să acționeze imediat.

Ajunși în fața băncii, Anna constată că nu doar Robin se gândise să se îndrepte către acel loc. În fața clădirii se strânseseră două grupuri de oameni mari. Pe o parte Anna văzu bărbați și femei mai în vârstă, ce fluturau stegulețe roșii și suflau în fluiere de îți amorțeau urechile. Pe partea opusă stăteau femei și bărbați mai tineri, cu stegulețe negre în mâini și care încercau să fluiere mai tare decât cei din fața lor.

Pe mijlocul străzii sosiseră polițiști. Pentru Anna totul era foarte incitant. Din când în când, fluieratele încetau și, din mulțime, la portavoce, se ținea câte un discurs. Era vorba despre bani, despre inegalități sociale, despre diferențe din ce în ce mai mari între oameni. Dar nu se înțelegea tot. Anna crezuse că aveau să meargă într-un loc unde urma să fie muzică, voie bună, jonglerii, copii, veselie.

Oamenii de ordine îi alungă pe cei doi copii:

”Acasă cu voi! Aici nu-i loc de joacă.”

 

 

Nouă

 

Anna intră pe internet:

”Atenție, copii! Cine este împotriva nedreptății? Am fondat banda lui Annei Hood! Participați? Înscrieți-vă!”

 

 

Zece

 

Nu a durat mult și Anna a primit zeci de mailuri din întreaga lume.

Primul a fost de la Otto:

"Sunt aici.”

Au urmat Achmed, Amo, Sovanni și Akira.

Maria voia să știe dacă poate traduce mesajul Annei într-o altă limbă.

”Clar!”

Svetlana a vrut să știe dacă ar putea transmite mesajul Annei altor copii.

”Clar!”

Indira dorea și ea să știe dacă mesajul tradus putea fi tradus în alte limbi și transmis mai departe.

”Clar! Clar! Clar!

Efectul bulgărului de zăpadă: acum și Giso și Zlatko, Haile, Bageshree, Manon și Thijs, Agneta, Eylül și Sarah, José, John, Györgi și Giovanni, Ling, Rui, Dschingis, Malaika, Vainö, Xabi, Yaala, Hrafnhildur, Odysseus și Waluyo, Naira, Mowan, Ernesto și Janko, Jeanette și Yasmin, Patrick, Reto, Nanuq, Ngunoue, Sven, Zachari, Narumol, Hoa, Gabija, Radu, Tenzin și Soo-Jung.

”Bine ați venit!”

 

 

Unsprezece

Robin întrebă:

”Ai citit ce idei au noii noștri membri?”

”Da, sigur că le-am citit. Mi-a plăcut asta: toți copiii care pleacă la școală flămânzi să fie invitați acasă de cei bogați și să li se ofere un prânz din cel puțin trei feluri: supă, fel principal, desert. Și asta cât mai curând!”

Altă idee a fost ca bogații să plătească taxe speciale pentru a-i ajuta pe cei mai puțin norocoși. Dar peste tot.

Alt copil s-a gândit că nu ar fi rău dacă banii s-ar împărți egal pentru toți oamenii: tineri sau bătrâni, femei sau bărbați, grași, slabi, galbeni, albi, negri, săraci sau bogați. Așa ar avea toți copiii posibilitatea să meargă la școală, să se instruiască și, când cresc mari, să muncească pentru a fi utili celorlalți. Așa nimeni nu va mai face foame și sete. Toată bogăția acestei lumi este suficientă pentru toți oamenii, peste tot - bine?

 

 

Doisprezece

 

”Te rog, stai mai dreaptă!”

Robin îi dă indicații Annei pentru o scurtă sesiune de fotografii. Este îmbrăcată cu hainele ei verzi.

”Fă acum un pas înainte! Așa e foarte bine!”

Robin postează cea mai frumoasă fotografie pe Internet: ”Salutări de la Anna Hood!”

Acasă, Anna a scris:

”În curând, va fi 1 Iunie, Ziua copiilor. De acum încolo, ziua noastră va fi Robin-Hood-Tag! Toți copiii avem câte ceva verde pe-acasă: rochițe, ciorapi, bandane, ochelari, eșarfe, creioane, și, la o adică, de ce nu?, o frunză, un fir de iarbă. Să facem din ziua noastră o zi a verdelui. Și așa, cu verde la noi, să mergem la bănci, la cei bogați, ca la  Halloween! Dar să nu cerem dulciuri, nici jucării, ci dreptate! Da, pentru toți! Și cine râde de noi... vor râde alții de ei fiindcă le vom pune poza pe internet.”

Robin a întrebat-o pe Ana dacă poate să scrie și el ceva pe internet, sub poza ei.

„Sigur că poți!“

Așa că a scris:

"Nu uitați că noi nu rămânem copii toată viața. Vom crește mari și vom conduce lumea!”

Copiii din toate țările au scris apoi:

”Da, da, da, Anna, Robin! Suntem cu voi. Contați pe noi!!!”

Anna zâmbește mulțumită:

”Va fi un 1 Iunie în care lumea poate începe să se schimbe!”

 

 

Traducere / Übersetzung: Mariana Gorczyca und Alice Frank